Pe vremea cand puricele se potcovea cu 99 ocale de fier si toata Romania bea suc de la TEC sticlele de plastic nu lipseau din nicio casa. Se pastrau si se foloseau intens – recipiente pentru vin, pentru sifoane, ba chiar si pentru aracet, gaz, benzina. Sticlele de plastic NU SE ARUNCAU. Dupa ceva vreme bauturile imbuteliate in ambalaje de plastic au devenit si mai accesibile, iar camarile din blocurile comuniste au devenit neincapatoare, Si am inceput sa le ducem „la tara”. Pentru vin, tuica, lapte. Apoi s-a umplut si „la tara”. Si atunci – sacrilegiu! – am inceput sa le aruncam. Cu sacii.

Am aflat mult mai tarziu ca aceste recipiente de plastic sunt refolosite si ca firmele de colectare ofera bani in schimbul lor. Dar de ce sa ma preocupe pe mine asta, ca doar nu asa vroiam sa-mi castig existenta? Sa le adune cine vrea, si sa castige ei banii aia.

Doar ca adunatul asta e foarte greu de dus la capat cand trebuie sa smulgi un pet dintr-un morman de moloz asezonat cu felii de pepene si pampersi uzati. Si daca nu sunt adunate ajung la groapa de gunoi unde sunt arse – adica transformate in gaze nocive si reziduuri si mai nocive – sau ingropate pur si simplu, ceea ce nu e mai putin poluant.

Solutia, din punctul meu de vedere o constituie colectarea selectiva a deseurilor.

Ma gandesc ca un tub din material textil intins pe langa tubul de metal al ghenei n-ar costa mult, iar colectarea ar fi mai eficienta, ar aduce mai multi bani, eventual pentru asociatia de proprietari. Solutii sunt extrem de multe si surprinzator de simple, daca ajungi sa iti bati macar cinci minute capul cu aceasta problema.

Pentru ca noi stim ca deseurile nu sunt gunoaie, ci bani, insa pana cand vom ajunge sa le si vedem asa s-ar putea sa fim ingropati de ele.

Liviu, trupa Interzis (sustin programul „Viata dupa colectare”)

Cititi mai mult aici.

Share/Save