A fi sau a comunica despre faptul ca existi? – asta-i, de fapt, intrebarea.

Probabil, inainte era mult mai usor sa fii fara sa comunici despre asta. Nu era nevoie ca toti sa stie despre tine. Nu te afecta in niciun fel. Pentru ca si daca aveai un public caruia voiai sa te adresezi, el se afla, de cele mai multe ori, in proximitatea ta. Nu exista un sat global si targetul tau putea fi atins foarte usor interpersonal.

Azi, poti sa fii, dar, daca nu comunici, nu existi. Pentru ca nimeni nu mai reuseste sa existe daca nu o face prin ochii altora. Cu cat mai multi ochi te vad, te citesc, cu cat mai multe urechi te aud, cu cat mai multi neuroni sinapseaza macar o data pentru tine, cu atat ajungi “sa existi mai mult”. Si existenta e premisa oricarui lucru. Iar mai multa existenta vine la pachet cu mai multa eficienta. Mai multa eficienta inseamna mai mult succes. Si oare nu asta cautam cu infrigurare toti? Daca Descartes ar trai in zilele noastre, sunt convins ca ar mai cugeta asupra “Cogito ergo sum”. Pentru ca, actualizat, dictonul ar suna cam asa: ma indoiesc, deci am sa comunic faptul ca ma indoiesc, deci am sa exist.

E mult mai putin profund decat ce a spus marele ganditor renascentist, dar de mai mult folos. Daca societatea comunista te invata (a se citi iti impunea) ca nu trebuie sa contezi, ca tot ce trebuie sa faci e sa fii unul dintr-o mare masa, capitalismul ia buretele, sterge tabla, ia creta in mana si scrie: da, e in regula sa fii unul dintr-o multime, dar nu e de ajuns; trebuie ca ceilalti sa intoarca privirea catre tine ca sa poata vedea ce vinzi. Suna rau, urat, extrem de putin romantic, dar, cu toate astea, sunt convins ca tuturor le suna realist. Si nimeni nu poate sa spuna daca e drept sau nedrept, moral sau imoral, etic sau nu. Si nici nu trebuie. Trebuie luat ca un fapt si acceptat asa. Pentru ca adevarata inteligenta inseamna adaptare. Adaptarea a salvat specia umana si ea e, in continuare, cheia succesului.

Continuarea pe galasocietatiicivile.ro